ITF i-a retras acreditarea lui Ilie Năstase care nu va mai putea participa la meciurile din Fed Cup

ITF i-a retras acreditarea lui Ilie Năstase care nu va mai putea participa la meciurile din Fed Cup
Publicat: 22/04/2017, 18:13
Actualizat: 22/01/2019, 14:38

Meciul Sorana Cîrstea – Johanna Konta, al doilea din barajul pentru Grupa Mondială 2, a fost întrerupt, sâmbătă, la scorul 2-6, 3-1, după ce jucătoarea britanică ar fi fost jignită din tribune. Konta a plecat plângând la vestiare. Ilie Năstase, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, a fost trimis în tribune, iar mai apoi evacuat de către supervizorul partidei, din cauza unor injurii aduse arbitrului de scaun.

La ieșirea din arenă, fostul număr 1 mondial a jignit o jurnalistă britanică aflată la meci. În urma evenimentelor, ITF a emis un comunicat în care anunță că i-a fost retrasă acreditarea lui Ilie Năstase, căpitanul nejucător al echipei României neputând să mai participe la niciun meci din cadrul întâlnirii cu Marea Britanie.

„Căpitanul României, Ilie Năstase, a fost scos de pe teren în timpul celui de-al doilea meci al întâlnirii de Fed Cup, România – Marea Britanie, de la Constanța. Domnului Năstase i s-a cerut să părăsească terenul de către arbitrul ITF Andreas Egli, din cauza comportamentului său nesportiv, după ce a primit două avertismente. Domnul Năsase a fost scos din tribune din cauza comportamentului său nepotrivit. Acreditarea sa a fost anulată și nu va mai lua parte la această întâlnire. ITF va lansa o investigație asupra acestui caz, dar și cu privire la comentariile anterioare făcute de domnul Năstase în această săptămână”, se arată în comunicatul ITF.

Mai mult, jurnaliștii britanici îl acuză pe Năstase că a avut un comportament inadecvat față de Anne Keothavong, căpitanul nejucător al Marii Britanii.

Ilie Năstase (70 de ani) și-ar fi dat în petec înaintea barajului de menținere în Grupa Mondială II din Fed Cup, fapt pentru care ITF a deschis o anchetă la Mamaia! Jurnaliștii de la „Daily Mail” susțin că Năstase a făcut un comentariu rasist despre copilul nenăscut al Serenei Williams, în timpul conferinței de presă la care au participat și jucătoarele echipei noastre: „Să vedem ce culoare va avea copilul… Ciocolată cu lapte?”. Vorbele rostite de „Nasty” în română s-au suprapus cu declarațiile Simonei Halep, care oferea un răspuns în engleză în acel moment, dar se pare că scandaloasa remarcă a putut fi auzită de jurnaliștii prezenți în sală.

Subiectul „sarcina Serenei Williams” a fost dezbătut la conferința de presă organizată la hotelul „Iaki” după ce americanca a confirmat faptul că este însărcinată în 20 de săptămâni cu antreprenorul Alexis Ohanian. Șefii Federației Române de tenis au refuzat să comenteze incidentul, însă ITF a reacționat imediat în urma acuzelor lansate de ziariștii britanici: „Nu tolerăm în niciun fel limbajul sau comportamentul discriminatoriu. Suntem la curent cu presupusele declarații făcute de căpitanul Ilie Năstase, fapt pentru care am demarat o investigație”. În acest moment, fostul mare jucător riscă să fie interzis la conferințele de presă din Fed Cup sau chiar să nu mai poată sta pe bancă în timpul meciurilor.

Ilie Năstase nu este la prima „ispravă” de acest gen, ținând cont că în anul 2010 a fost amendat de Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a fost găsit vinovat de declarații discriminatorii la adresa comunității rome. În octombrie 2010, fostul tenismen declara pentru ProSport că președintele Franței, Nicolas Sarkozy, „are dreptate în problema țiganilor” și că, dacă ar fi fost președintele României, i-ar fi trimis pe romi în Harghita, schimbând astfel componența etnică a zonei. La acea vreme, CNCD l-a obligat pe Năstase la plata unei amenzi în valoarea de doar 600 de lei.

Acuzațiile la adresa lui Năstase nu se opresc aici, iar forul mondial analizează încă un incident fără precedent în competiția inter-țări din tenis. Conform sursei citate, Anne Keothavong (33 de ani), antrenoarea echipei oaspete, a fost deranjată de comportamentul sexist al românului. Ilie a uitat că se află într-un cadru oficial, întrebând-o pe fosta jucătoare de tenis, în timp ce făceau o poză împreună: „La ce cameră stai?” De asemenea, Năstase a făcut-o pe Keothavong să se simtă jenată, spunându-i femeii care este căsătorită și însărcinată în 18 săptămâni: „Continuăm să ne atragem unul pe altul!”. Chiar dacă s-a simțit inconfortabil, Anne Keothavong i-a răspuns lui Ilie Năstase printr-un zâmbet.

Năstase și Keothavong se vor reîntâlni sâmbătă, de la ora 12:00, pe centralul de la Tenis Club IDU din Mamaia. În primul meci, Simona Halep o înfruntă pe Heather Watson, în timp ce Irina Begu și Johanna Konta sunt protagonistele ultimei partide a zilei. Ilie Năstase a mai condus o singură dată naționala de Fed Cup, în luna februarie, însă „tricolorele” au pierdut dezamăgitor contra Belgiei, scor 3-1 la Sala Polivalentă din București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Statul plăteşte câte 15.000 de lei. Românii ce vor primi cele 2 vouchere. E urgent
Un aeroport care a reușit o performanță unică. Nicăieri nu s-a mai întâmplat asta
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu